Omul - omnivor sau vegetarian?
Toate vietatile – om, animale si plante, au nevoie de hrana ca sa traiasca. De-a lungul veacurilor istoriei omul nu si-a pierdut niciodata interesul pentru hrana. Niciodata nu si-a epuizat el discutiile cu privire la cea mai potrivita dieta pentru structura sa digestiva. Studiind structura sa proprie, omul a dezvoltat diferite concepte cu privire la ce fel de “combustibil” ii serveste cel mai bine. Doua conceptii principale sunt larg raspandite:
• Omul este un omnivor. (Omnivorul este fiinta care se hraneste in acelasi timp cu hrana animala si vegetala), si
• Omul este destinat sa fie vegetarian. (Vegetarienii nu mananca deloc carne, dar pot sa manance produse animale cum ar fi laptele si ouale. De aici exista trei feluri de vegetarieni:
• ovo-lacto-vegetarieni, include ouale si laptele;
• lacto-vegetarieni, includ laptele si produsele lactate, in timp ce
• vegetarienii puri (engl. “vegas”) inlatura toate produsele de origine animala.
Omul – omnivor?
Inca din cele mai vechi timpuri dieta omului includea hrana animala. Se argumenteaza ca in afara de cereale, fructe si zarzavaturi este necesar sa manance preparate alimentare din carne cu scopul de a avea o dieta echilibrata – motivul principal fiind acela ca alimentele din carne contin elemente care alcatuiesc corpul, de exemplu amino-acizi. Carnea are de asemenea toate mineralele necesare cum ar fi fierul, cuprul si fosfatii. Se sustine ca hrana carnata este o excelenta sursa de vitamina A, B complex, C si D. Grasimea din carne este o sursa de calorii si energie.
Un argument pentru vegetarieni
Este omul destinat sa manance carne?
Dr. Mervyn G. Hardinge discuta cum compara si studiaza Dr. G. S. Huntington in cartea “Anatomia cavitatii peritoniale si Abdominale umane”, tubul digestiv al diferitelor animale cu cel al omului. El separa mamiferele in trei clase, pe baza structurii lor digestive. La un capat sunt animalele carnivore sau mancatoare de carne, ale caror stomacuri sunt simple, intestinul subtire relativ scurt, drept si neted. La un alt capat al scalei sunt ierbivorele. La acestea capacitatea stomacului este mult mai mare si uneori organele foarte complicate, asa cum ar fi stomacurile multiple ale bovinelor. Intestinul subtire este foarte lung si intestinul gros este deasemenea lung si neted.
Intre acestea doua sunt omnivorele a caror dieta consta din alimente vegetariene intr-o cantitate de celuloza mai mica decat iarba, la care se adauga sau nu unele alimente de origine animala. Stomacul omnivorelor este simplu, intestinul subtire este considerabil mai lung decat al carnivorelor, dar mai scurt decat al ierbivorelor. Dar intestinul gros sau colonul acestei grupe este foarte diferit de al celorlalte doua. Dr. Huntington explica: “Animalele la care digestia este rapida, obisnuita, fiind cu cantitate redusa de celuloza si concentrata in substanta hranitoare, au intestine relativ scurte, in timp ce tubul digestiv este mai lung la fiintele care consuma alimente care cer un timp considerabil pentru digestie.
“Din acest motiv”, subliniaza el, “noi gasim intestinele cele mai scurte la la carnivore, si cele mai lungi la ierbivore, in timp ce tubul digestiv al omnivorelor ocupa o pozitie intermediara in ceea ce priveste lungimea lui.”
Studiile lui intensive despre tubul digestiv al animalelor si al omului l-au convins pe Dr. Huntington ca omul este unic. Structura intestinului gros al omului are cateva paralele in regnul animal. Intestinul gros uman este lung, aproximativ 1,5m si dispunerea sa nu este direct in jos ca la carnivore, ci prin cavitatea abdominala asemanator literei “U” intoarsa invers. Referindu-se la acest aranjament neobisnuit, autorul cartii spune:
“Impartirea intestinului gros uman in colon ascendent, transvers si descendent, sigmoid si rect se gasesc numai la primate (maimute) si nici aici la toate. Spre deosebire de intestinul gros neted al altor animale, intestinul gros uman prezinta o structura foarte caracteristica”. El il descrie ca pe un canal sau tub care prezinta pe lungime trei panglici musculare mai scurte decat intestinul insusi. Aceasta scurtime a panglicilor produce pliuri ale intestinului astfel incat el nu este neted, ci este pliat. “Acest aranjament al intestinului”, continua el, “se gaseste de asemenea si la maimute si anumite rozatoare. La alte mamifere intestinul gros este neted si cilindric”.
In general, dieta carnivorelor – carnea – are cel mai mic continut in resturi celulozice, dar este bogata in substante nutritive. Fiind repede digerate de catre animale, ea cere numai un colon scurt, pentru a da o cale de trecere directa pentru o evacuare rapida a oricaror resturi nedigerabile, ca nu cumva ele sa putrezeasca la temperatura ridicata din interior.
In contrast, hrana ierbivorelor este mai mare cantitativ si cu o structura mai grosiera.
Iarba si vegetalele fibroase contin foarte mult material nedigerabil. Aceasta hrana cu o mare cantitate de resturi celulozice necesita un aparat digestiv mult mai complicat pentru a da timp necesar procesului de digestie sa descompuna materialul si sa absoarba substantele hranitoare mai putin concentrate. Deci, la animalele care mananca iarba este nevoie de, de asemenea, de un intestin subtire lung, unde sa poata avea loc principala activitate de digestie si absorbtie. Dar intrucat o anumita parte a digestiei si absorbtiei este realizata in intestinul gros, acesta trebuie sa aiba o lungime considerabila.
Sistemul digestiv al carnivorelor si al ierburilor reprezinta cele doua sisteme extreme gasite la mamifere. Acelea ale omnivorelor sunt un tip intermediar. Omnivorele nu pasc ca si vitele si nici nu devoreaza carnea cruda asa cum fac canivorele. Dieta lor consta in principal de fructe, legume, vegetale, seminte oleaginoase si furnici. Cand produsele animale sunt disponibile, omnivorele pot alege laptele sau orice, sau carnea altor vietati.
Asa cum Dr. Huntington a studiat structura digestiva a omului, el n-a gasit nici o dovada de asemanare cu carnivorele. Dar el a gasit dovezi suficiente, incluzand dintii omului, ca intr-o anumita perioada, stramosii nostri au fost in mare masura sau in intregime ierbivori.
Astfel autorul acestei remarcabile carti a fost convins prin studiile lui ca omul a fost creat sa fie vegetarian. Dr. Huntington se refera la dintii omului ca o dovada pentru aceasta. Hardinge citeaza in articolul sau pe Dr. Collens si asociatii sai care sunt cercetatori stiintifici la Spitalul Maimonidis din Brooklyn. Ei au dat raport Societatii Americane pentru studiul aterosclerozei. W. S. Coolens compara structura dentara a carnivorelor si ierbivorelor si conchide:
“Examinarea structurii dentare a omului modern releva ca el poseda toate caracteristicile unui animal strict ierbivor”. Cu alte cuvinte omul are dintii din fata ascutiti cu care sa taie bucatile de hrana. El are masele nodulare plate cu care sa macine hrana mai degraba decat sa taie carnea cruda (ca in cazul molarilor laterali ascutiti ai carnivorilor), asa de fin ca el sa poata inghiti intrucat bucatile mari nu pot fi inghitite.
Dr. Coolens conchide: ”Desi a fost creat a se hrani cu alimente vegetariene, el si-a pervertit obiceiurile sale spre a accepta hrana carnivorelor. Aici se poate gasi motivul pentru incidenta crescuta a bolii aterosclerotice la oameni. Fiecare fiinta trebuie sa manance si masinaria sa digestiva este proiectata pentru cea mai potrivita hrana pentru viata si sanatatea sa.
Hardinge trage concluzia ca omul: “… ar fi bine sa depinda intr-o masura mai mare de dieta pentru care este cel mai bine echipat pentru a o digera: fructe, legume, seminte si nuci, si poate suplimentata cu lapte si oua”.
Se naste intrebarea: este dieta vegetariana suficienta pentru toate substantele hranitoare pe care le necesita corpul? Crooks a scris un articol – “Hrana vegetariana si dieta voastra” – care contureaza toate valorile nutritive gasite in plante. Grasimile vegetale nu au un nivel ridicat al colesterolului care este corelat cu riscul inalt al cardiopatiei ischemice. Un exemplu in acest sens este un raport despre cat de multa grasime animala este consumata si frecventa bolilor de inima. In ordine descrescatoare a tarilor sunt date Finlanda, Scotia, SUA, Austria si Canada. Cel mai jos pe lista se afla Japonia, a carei dieta este in principal din cereale, fasole, vegetale si fructe – scazute cu grasimi animale si proteine. Hidratii de carbon din plante, comparati cu hidratii de carbon de la animale au o diferenta majora.
Continutul in hidrati de carbon ai vegetalelor – in special cerealele – este mult mai mare decat la alimentele animale, care sunt practic lipsite, cu exceptia lactozei din lapte.
In ceea ce priveste vitaminele si mineralele, vegetalele ocupa locul de frunte (in continutul de minerale si vitamine)”.
Vitamina A se gaseste in frunze de culoare verde inchis, fructe galbene si in vegetale galbene si verzi.
Vitamina B se gaseste in legume, nuci si seminte.
Vitamina C este gasita in vegetale cu frunze verzi. Toate mineralele necesare se gasesc de asemenea oriunde exista vitamine. Principala intrebare pusa despre dieta vegetariana este daca se mananca destule proteine.
Rezultatele aratate sunt dintr-un studiu realizat de Dr. Stave pe consumul de proteine al vegetarienilor comparat cu cel al non-vegetarienilor.
“Ratia recomandata este luata de la Consiliul National de Cercetare din Washington D.C. Este clar ca vegetarienii iau destule proteine. In ceea ce priveste calitatea proteinelor, o buna combinatie a hranei vegetale da o calitate care este egala cu proteinele din carne.
Desi majoritatea omenirii este omnivora, studiile scot in evidenta faptul ca, potrivit cu structura sa, omul este in esenta un ierbivor . Este de asemenea foarte evident ca toate proteinele esentiale, hidratii de carbon, mineralele si vitaminele necesare corpului, se gasesc in fructe, cereale, nuci si legume. Este important de notat ca proteinele vegetale pot satisface adecvat calitatea si cantitatea cerintelor.
